Două lovituri trase la indigo au fost date de spărgătorii de locuințe chiar în noaptea în care creștinii sărbătoreau Învierea Domnului Iisus Hristos.
Prima spargere a fost la domiciul preotului Petru Irimescu din localitatea Rădășeni. Potrivit primelor informații, la ora 23.00 soția parohului de la biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a plecat la biserică și s-a întors la domiciliu în jurul orei 01.30. Între timp, hoții au operat în tihnă, fiind siguri că în locuința preotului Irimescu nu se va afla nimeni în acest interval. Prea multe date oficiale nu au fost oferite de către polițiști, care preferă să le ofere presei doar după ce vor reuși să afle cine a comis fapta. Se pare că autorul sau autorii furtului, au pătruns în casa familiei preotului rădășenean printr-o fereastră și au plecat cu o pradă suficientă. Din casă au dispărut 8.500 de lei, 900 de euro și câteva bijuterii din aur- inele.
Cea de-a doua lovitură a fost dată de cei care preferă să intre pe geam, nu pe ușă, la domiciliul patroanei unei case de schimb valutar din municipiul Fălticeni. Potrivit unor surse judiciare, modul de operare este asemănător cu cel folosit la casa preotului din Rădășeni Petru Irimescu. S-a pătruns în locuință prin forțarea unei ferestre după ce proprietara Adriana Bujoreanu a plecat de acasă spre biserică, așa cum îi șade bine unui bun creștin. Aici prada a fost însemnată și se poate spune că hoții au dat lovitura. După vizita scurtă au plecat cu bani (lei și euro) și bijuterii în valoare de aproximativ 180.000 de lei.
Momentul a fost ales cu grijă de hoți, când erau siguri că nimeni nu va fi în locuință și nu vor fi descoperiți. Așa cum am precizat la începutul materialului, polițiștii sunt zgârciți cu informațiile deoarece vor să lucreze în tihnă la prinderea făptuitorilor, și ne-au oferit informații puține: au confirmat faptul că cele două spargeri s-au dat în noaptea de Înviere, bănuiesc că este vorba de aceeași autori în ambele cazuri, modalitatea de operare este trasă la indigo și ne-au confirmat valoarea prejudiciului pentru ambele spargeri.
Pentru ambele fapte s-au deschis dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
MIHAI SPÎNU
Ziaruldepenet.ro