3, în care Meraru îşi face de cap constant, cu constanta
Cercetătorii de până la Meraru au lăsat să se întrevadă necesitatea introducerii unui coeficient care să transforme umflatul “totdeauna” din murphologie într-un procent suportabil, relativizant, dar dependent în continuare de preţul covorului mânjit (de exemplu).
Puţină lume este dispusă să accepte ideea că acest coeficient este “găselniţa” unui fălticenean şi că, în tratatele de specialitate, va apărea sub numele de “constanta lui Meraru”.
Pentru a o determina, Filip al nostru a extrapolat prin toată bucătăria o axiomă a sa, descoperită într-o perioadă când era obsedat de femei:
“E o tâmpenie să crezi că omul iubeşte o singură dată în viaţă. El o face fix de 247 de ori”.
Explicaţia este simplă:
– omul unei singure iubiri şi-ar trăi prea concentrat sentimentul, ceea ce l-ar pulveriza. Ar iubi o dată, ceea ce ar însemna o activitate susţinută pe o perioadă de vreo trei ani (cam cât durează o poveste de iubire, potrivit ştiinţei), dar ce-ar face după ?
– omul celor o mie şi încă trei de iubiri, “donjuanul”, s-ar dilua în gesturi mici, repetabile şi îşi va încurca listele de “foste” cu cele de “viitoare”, tinzând să le confere tuturor acelaşi apelativ – “ţuţu”, de teamă că vreun alt prenume, scăpat prin somn, i-ar aduce linşajul acestui “încurcă-nume”.
Aşa că savantul de la Fălticeni a considerat că “247” reprezintă o cifră corectă, spre care ar putea tânji sau la care ar putea să se restrângă cel cu ochelari de cal, respectiv cel fără frână de cap.
“247” a intrat astfel în literatura de specialitate ca mucii-n fasole, efectele constantei fiind comparabile cu efectele intrării printre porţelanuri a unui elefant obişnuit.
În edițiile viitoare vom publica și ultima parte a materialului.
Todirel CĂLUGĂRIȚA
Ziarul de pe Net
