Demolarea realizărilor din Epoca Nicolae Ceaușescu costă mult administrația Cătălin Coman!
Fostul atelier mecanic al colegiului Nicu Gane Fălticeni, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi dărâmat, acolo urmând a se construi un bloc destinat personalului medical de la spital.
Amplasat în apropierea terenului de sport, în partea dinspre strada Pleșești Gane, imobilul va scoate bani buni de la bugetul local pentru a fi culcat la pământ.
Primarul Cătălin Coman a propus, iar consilierii locali au aprobat alocarea a 265.000 lei pentru demolare.
La acești bani se adaugă 60.000 lei – studiu de rezistență întocmit anul trecut.
“Variantă acceptată de cei de la ANL, ei sunt finanțatorul, presupune eliberarea terenului, de fapt clădirea e aproape demolată.
Pânza freatică e foarte sus, la un metru jumătate”, a precizat el.
Consilierul local ALDE, Gheorghe Aldea, i-a replicat primarului Coman că valoarea este mult prea mare pentru o lucrare ce vizează doar demolarea unui corp de clădire parțial ruinat.
Nu este prima oară când valoarea unei asemenea lucrări este contestată de opoziția fălticeneană: demolarea coșului de fum de la Școala Ioan Ciurea a costat de trei ori mai mult decât reconstruirea unui coș nou. Detalii AICI.
Schimbarea destinației fostului atelier în bloc de locuințe are votul consilierilor locali și acordurile Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar și al Colegiului Nicu Gane.
DANIEL BOGHIȚĂ
Ziaruldepenet.ro