Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Solca, despre faptul că persoane necunoscute au sustras material lemnos doborât de fenomenele naturale.
În timp ce efectua un control în pădurea comunală Volovăț, pădurarul a identificat doi bărbaţi de 25 și 36 de ani și o femeie de 44 de ani, toți trei din comuna Burla, care transportau cu căruțe 1,60 m.c. material lemnos, sustras din pădure, în valoare de circa 662 lei.
De asemenea, o patrulă din cadrul Postului de poliție Crucea a sesizat că dintr-o pădure aparținând Ocolului Silvic Crucea au fost tăiați ilegal și sustrași mai mulți arbori, fiind identificate 28 de cioate din speciile molid, brad și fag.
Specialiștii silvici solicitați la fața locului au stabilit un volum total de 49,8 m.c., cu o valoare totală de 14.282 lei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că arborii din partida unde a fost comisă infracțiunea sunt marcați în totalitate și urmau să fie exploatați de o societate comercială din județul Bistrița Năsăud în cursul lunii septembrie 2017, însă, pe timpul exploatării unei cantități de material lemnos dintr-o partidă alăturată, un bărbat de 34 de ani, administratorul unei societăţi comerciale din Șaru Dornei, a tăiat și sustras cei 28 de arbori.
Postul de poliție Dorna Arini a fost sesizat de Ocolul Silvic Vatra Dornei despre faptul că un bărbat de 62 de ani din Dorna Arini a tăiat și sustras mai mulți arbori, din suprafața de pădure proprietatea tatăl său, decedat.
Polițiștii au identificat 7 cioate din specia molid, iar conform calculului valorii pagubei întocmit de specialiștii Ocolului Silvic Vatra Dornei, a rezultat un volum total de 1,9 m.c. și o valoare de 392 lei.
Cu ocazia audierii, bărbatul a declarat că a tăiat cei 7 arbori pentru a-i folosi în gospodărie.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale
SORIN NICA