Publicistul Grigore Ilisei și-a lansat, aseară la Fălticeni, volumul Chipuri pe pânza vremii. Așa ar suna știrea seacă, dar de fapt, aseară, sala Pictor Aurel Băeșu a redevenit loc tihnit de povestit și de învățat.
Ajuns oarecum agitat (constatarea îi aparține, vizual nu arăta…), poetul Constantin Hrehor a fost îmboldit să ia cuvântul și s-a referit la muzicalitatea limbii pe care a învățat-o Ilisei. Portretele bine conturate din paginile meșterite de concetățeanul Fălticenilor au fost comparate, bunăoară, cu reliefuri aproape sculpturale realizate într-o limbă care nu se prea poartă astăzi nici măcar prin universități.
Prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu a vorbit tare și clar, ca la catedră și chiar de la început a scos în evidență că autorul este înconjurat de prieteni chiar și atunci când este singur. Ba chiar că uitarea și amintirea se împletesc pe pânza vremii, ceva ce trece și rămâne în același timp… Ilisei, a subliniat Diaconu, are nevoie de ideal, prin urmare personajele tind spre ideal și tot ceea ce se întâmplă nu este întâmplător, destinul are drept țintă slujirea binelui. Totul converge spre patriotism, spre afirmarea identității noastre, a spus domol Diaconu, lucru susținut pe loc cu lectura unui fragment. Concluzia vorbitorului a fost că marele merit al lui Ilisei este că ni-i apropie sufletește pe oamenii din paginile cărții, făcând uitat piedestalul pe care sunt amplasați.
Mai apoi, din cuvântul episcopului Timotei Aioanei am reținut că, la Ilisei, cuvintele zidesc și aduc bucurii într-o vreme incertă, în care întunericul parcă este pretutindeni. Dar și, evident, că lansarea cărții este o sărbătoare a celor care iubesc Fălticeniul.
La final, autorul a recunoscut că a avut norocul unor prietenii cu oameni de la care a avut ce învăța. Și a enunțat o remarcă interesantă, rămasă fără răspuns. Mereu am fost nedumerit – s-a întrebat el – de ce, astăzi, o parte din generația tânără încearcă să scape de povara celor de la care ar avea ce învăța ?
.
.
.
TEODOR PUȘCAȘU
.
