Anunţată, la sfârşitul lunii februarie, ca o mare investiţie, asfaltarea porţiunii de Drum European 85 de la ieşirea din Fălticeni spre Suceava s-a transformat într-un mare fâs.
Prognozata turnare a unui covor asfaltic în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, după cum suna declaraţia de la acea dată a primarului CĂTĂLIN COMAN, este de fapt doar o obişnuită decapare a gropilor, urmată de nivelarea cu asfalt.
Tot primarul COMAN spune atunci că respectiva porţiune de drum nu a mai fost asfaltată de 12 ani, strada Sucevei “beneficiind” doar de lucrări de plombare pentru care s-au cheltuit 300.000 – 400.000 de lei vechi anual.
Declaraţiile optimiste de la începutul anului sunt, însă, contrazise puternic de ceea ce se îmtâmpla pe teren – de când a dat căldura drumarii au “tăiat“ carosabilul acolo unde gropile periclitau siguranţa traficului rutier şi l-au adus, cât de cât, la nivel.
Deocamdată, investiţia a fost finalizată doar pe jumătate, dar “mai este destul timp până la iarnă“ vorba unui mucalit local posesor de maşină mică.
Chiar dacă Fălticeniul nu se confruntă cu situaţia dificilă a achitării arieratelor – care pentru alte localităţi sunt adevărate pietre de moară legate de bugetele locale – reabilitarea totală a porţiunii de Drum European în cauză rămâne un vis frumos pentru şoferi.
Unul frumos şi îndepărtat.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net