Doi aleși din județul Suceava – consilierul local din Broșteni Mircea Păușeriu și consilierul local din Todirești Constantin Grosu – au fost găsiți de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese administrativ și penal, respectiv în incompatibilitate.
În calitate de consilier local, Păușeriu a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local privind organizarea pășunatului în anul 2010, în temeiul căreia a fost încheiat contractul de închiriere a terenurilor pentru pășunat între CL și Asociația crescătorilor de animale Ciobănașul Broșteni, asociație în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru și a deținut funcția de președinte.
Păușeriu a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii CL privind menținerea contractului de închiriere încheiat cu Asociația crescătorilor de animale Ciobănașul în forma inițială.
Deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba închirierea pășunilor prezintă un avantaj pentru asociație, în cadrul căreia deține calitatea de membru ( prin închirierea pășunilor, acesta a obținut venituri din folosirea și exploatarea acestora, respectiv din creșterea și vânzarea animalelor, venituri care au crescut patrimoniul personal ), el nu a anunțat la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă și nu s-a abținut de la vot (a votat„pentru”).
Ulterior adoptării hotărârilor, în calitate de asociat unic și administrator al Pauseriu Med-Vet S.R.L. a încheiat două contracte de execuție lucrări de defrișări și de aducție apă cu Asociația Ciobănașul – contracte încheiate în vederea aplicării măsurilor ce trebuiau respectate de crescători pentru a putea beneficia de subvenții ( deși cunoștea faptul că Hotărârea CL și contractul de închiriere pășune au fost anulate și astfel contractul era folosit ilegal pentru obținerea subvențiilor).
Deoarece există indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Păușeriu a infracțiunii de conflict de interese.
În ceea ce-l privește pe Grosu, din 19 iunie 2012 deține simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al primarului.
Cei doi au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris
DAN PASCARU