Biserica Catolică de pe strada Sucevei din Fălticeni are o istorie frumoasă: a fost zidită în anul 1858 prin contribuția catolicilor din târg și al unui agent consular al Austriei. Wikipedia spune că, în acea vreme, comunitatea credincioșilor era de aproximativ 100 persoane. Per total, Fălticeniul avea o populație de 8.400 locuitori.
Parohia “Sf. Anton de Padova” a luat ființă după un secol, în anul 1950, chiar dacă vremurile au fost, în cea mai mare parte, potrivnice religiei. Dar influența externă s-a făcut simțită într-un mod benefic.
Apoi a urmat sistematizarea urbană. Copiii de atunci își aduc aminte de gustul castanelor comestibile din cei doi copaci de acolo, de solidele beciuri evreiești găsite la săparea fundației blocului turn și de consumul consistent de materiale de construcții la acest imobil.
Ultima renovare a Bisericii Catolice, realizată în urmă cu 4 ani, era mai mult decât necesară, dacă ne gândim numai la trepidațiile la care e supusă clădirea aflată la câțiva metri de drumul european.
Dacă cifrele Episcopiei romano-catolice sunt actualizate, astăzi aproximativ 60 de familii alcătuiesc parohia.
În rest, vechile case de lângă biserică au fost înlocuite cu parcări taxate, cu ronduri de flori și cu multe pavele.
.
TEODOR PUȘCAȘU