Ieri, un bărbat de 57 ani din municipiul Suceava, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Ion Grămadă din satul Bulai pe direcția de mers iaz Hagicadar – DC 71 Moara, la efectuarea unei manevre de virare la stânga a derapat pe pietriș, s-a dezechilibrat și a căzut în șanțul din partea dreaptă a drumului.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Judeţean.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Tot ieri, o biciclistă de 58 ani din Coşna s-a dezechilibrat pe DJ 172 D, în afara localităţii Teşna si a căzut pe carosabil.
Femeia a fost transportată la spitalul Vatra Dornei, rezultatul la alcooltest fiind negativ.
SORIN NICA