În primul semestru al anului, Garda Forestieră Suceava a aplicat, pe teritoriul județului, amenzi în valoare de 129.000 lei.
Inspectorul șef Mihai Gășpărel a precizat, azi într-o conferință de presă, că, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul controalelor a crescut ușor, iar valoarea prejudiciilor din infracțiuni și sesizările penale trimise la Parchete au scăzut cu câte 30 %.
“Volumul arborilor tăiați ilegal este de 1.011 mc., s-au formulat 19 sesizări penale cu o valoare cumulată de 185.000 lei. În ceea ce privește conficările, fizic s-au confiscat 2.700 mc., valoric 1.911 mc”, a spus el.
Potrivit lui Gășpărel, în multe situații confiscarea a fost generată de modul deficitar de întocmire a documentațiilor sau de neglijența în a respecta circulația materialului lemnos sau înregistrarea în depozite.
El a adăugat că subordonații săi analizează “activitatea anumitor societăți, pentru că mai există cazuri în care lemnul a circulat fictiv sau a fost spălat cu documente cu regim special”.
Garda Forestieră Suceava administrează 1.120.000 hectare în 5 județe din Moldova.
Pe întreaga structură au fost aplicate 59 de sesizări penale, cu 805.000 lei prejudicii.
“Valoarea cumulată a contravențiilor a fost de 1.600.000 lei. Materialul lemnos confiscat fizic a fost de 3.570 mc., iar cel confiscat valoric – 6.120 mc Volumul arborilor tăiați ilegal a fost de 4.000 mc”, a menționat Gășpărel.
În perioada următoare, Garda Forestieră Suceava va avea 60 de noi angajați, pe lângă cei 84 din prezent, urmând să fie organizate concursuri.
DAN PASCARU
Ce-i furat e bun furat.Să vezi ăștia ce vile și mașini au de îți lasa gura apă.Am auzit că în SUA,trebuie să-ți justifici banii și bunurile alfrel dai de belea Dar,România nu e SUA e mai ,,avansată”în acest domeniu.
justificarea aceasta in Romania se aplica pe vremea lui Ceausescu!Vrei legi ceausiste in Romania?Daca legile lui erau bune.de ce a fost impuscat?