În perioada iulie – septembrie, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava va desfășura un proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național ( 90 % ) si USV ( 10 % ), în colaborare cu Centrul Național al Dansului București, cu titlul Coregrafii sociale: conectivitate relațională în plan personal și social prin dansuri africane.
Proiectul, coordonat de Tudor Bălinișteanu ( Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării ), explorează întrepătrunderea dintre viața socială, arta dansului și spiritualitate în dansurile contemporane africane, prin crearea unui spectacol de dans interpretat de 9 artiști ( 3 din Columbia, 3 din România și câte unul din Egipt și Elveția, urmând ca al 9 -lea sa fie selectat ulterior ) sub îndrumarea a 2 specialiști din Axis Syllabus, Natalie Cohen ( SUA ) și Emma Damarise Ste. Marie (Canada), în colaborare cu coregrafa Carmen Coțofană.
Proiectul urmărește crearea unei baze pentru proiecte ulterioare comune, având ca parteneri USV, Centrul Național al Dansului București și comunitatea internațională Axis Syllabus.
Spectacolul rezultat în urma activităților desfășurate în cadrul proiectului va fi prezentat de 3 ori în Suceava și o dată în București, la sfârsitul lunii septembrie.
TEODOR PUȘCAȘU
Colaborarea Usv cu alte sectoare,la asta se reduce.Oricum are o vastă experiență cu studenți africani și nu numai din timpuri vechi.