Iarmarocul de Sfântul Ilie, istoria Fălticenilor

Punctul principal de atracție al Fălticeniului a fost, dintotdeauna, iarmarocul de Sfântul Ilie, unde oamenii se întâlneau pentru a vinde, a cumpăra sau, pur și simplu, pentru a pierde vremea. Istoria iarmarocului a fost bine surprinsă de Vasile Nistoreasa în volumul Fălticeni repere în timp.

Pe 10 septembrie 1814, Scarlat vodă Calimachi hotărăște ca în Fălticeni să aibă loc anual patru iarmaroace : la Sf. Ilie, la Sf. Dumitru, la Sf. Gheorghe și la Miezul Părăsimii. Numele iarmaroc derivă din cuvântul german  Jahrmarkt,  adică târg anual.  Dintre aceste patru iarmaroace, iarmarocul de la Sf. Ilie, din data de 20 iulie, a influențat considerabil viața social–economică și demografică a orașului, faima lui răspândindu-se nu numai în țară, ci și pe întregul continent european. Însemnările unor vizitatori din epocă, mărturiile și amintirile perpetuate în timp privind atmosfera, importanța și tranzacțiile comerciale derulate ne surprind și astăzi.

În anul 1844, de pildă, Dimitrie Rallet compara acest iarmaroc cu o  „scenă pe care de atâta amețitor vuiet, bătrânii își uită vârsta, văduvele jalea și gospodarii treburile”,  în 1849 Vladimir Ghica aprecia că  “după cel de la Leipzig, iarmarocul de la Fălticeni este unul dintre cele mai însemnate bâlciuri ale Europei”,  iar George Melidon adăuga că pentru români  “iarmarocul reprezintă un al doilea Galați, portul de uscat al Moldovei și unul din cele mai înfloritoare din orient”.

Ștefan S. Gorovei precizează că Mihail vodă Sturza a vrut să mute iarmarocul de la Fălticeni într-un târg aflat atunci la frontiera nordică a Moldovei, la Mihăileni, dar “încercarea n-a reușit din cauza opoziției negustorilor, așa încât după trei ani iarmarocul fu întors Folticenilor”.

În 1852, scriitorul german Wilhelm von Kotzebue nota că “la fiecare pas se ridicau cafenele de felul cel mai primitive, ceva ramuri verzi, câteva proptele de brad, o zdreanță de pânză fâlfâind drept marchiză și îndată se și aduna mulțimea doritoare de cafea și de tutun. În nici una din cafenele nu pot lipsi vioarele, când e vorba de a se complecta orchestra, se mai adaugă naiuri și trâmbițe, deși închipuiește cineva acum unul cu flașnetul ce cânta în dreapta și altul în stânga, glasul ascuțit al plăvăliașilor, sunetul și zăngănitul uneltelor de fier, strigătul cărăușilor ce vor să-și facă drum prin mulțime, țipătul copiilor la doică, care au trebuit nolens volens să mearg la bâlciu, totuși nu-i trecea prin gând gălăgia acestui concert alcătuit în chip așa de neașteptat”.

Pentru a întregi imaginea iarmarocului de altădată, prezentăm și amintirile publicistului Constantin Stamati, care observa că  “la Folticeni se adună nu numai negustorii din Moldova și Valahia, dar și străini din depărtate locuri, cu mărfuri scumpe și le vând sau le schimbă pe alte mărfuri, încât în acest mare iarmaroc ce ține două – trei săptămâni se învârtește un alișveriș de câteva milioane de lei.  Tot atunci se adună mulțime de tineri boieri și tinere cucoane nu pentru interesul negoțului, ci numai ca să zăbovească sau să cumpere lucruri pentru a lor podoabă și îmbrăcăminte”,  în timp ce Mureș Covatariu realiza o imagine auditivă a locului :  “Era o larmă de-ți lua auzul. În niște pâlnii uriașe urlau cei de la circuri, cântau fanfare la scrânciobe, băteau în table cei care vindeau gogoși ori vată de zahăr, sunau din tălăngi dogite cei care erau cu roata norocului, pocneau cei de la încercarea puterii.  Ce mai … ca-n bâlci!”

Astăzi iarmarocul din Fălticeni împlinește 203 ani.

 .

 .

 .

SERGIU JIPA

reporter@ziaruldepenet.ro