Iarmarocul de la Fălticeni după 165 ani.  Târguri de animale și cafenele înlocuite cu bâlci, concerte și terase

Una dintre cele mai interesante descrieri ale iarmarocului de la Fălticeni a fost scrisă de scriitorul german Wilhelm von Kotzebue, membru de onoare al Academiei Române.  El a vizitat meleagurile noastre  în 1852 și ne-a lăsat amintire o descriere plastică a bâlciului. Fragmentul a fost publicat în volumul lui Vasile Nistoreasa  Fălticeni repere în timp, de unde am preluat și fotografiile alb-negru. (SERGIU JIPA)

1852 – WILHELM VON KOTZEBUE

Cu cât ne apropiem de amiază, cu atât se mărea îmbulzeala. Ulițele fiind nepavate, sub miile de picioare ale drumeților se ridica un praf nesuferit, la care mai adăuga și fiecare trăsură și fiecare călăreț câte un nor. Cea mai mare parte din mulțime se compunea din țărani și ovrei, apoi începură a veni și bărbați și dame în haine europene. În zadar căutam porturi mai felurite, colorile numeroase înfățoșează ochilor o priveliște plăcută, când se văd prin îmbulzeală, abia se zăresc pe ici, pe colo. Țăranul poartă sumanul său cafeniu sau cenușiu, ce nu bate la ochi și nu are vreo croială neobișnuită, tot cu asemenea suman se îmbracă și femeia care-și acoperă capul cu o maramă albă ce ascunde aproape cu totul și cămașa cusută cu multe fețe. Țiganii singuri se deosebesc de cei ce-i înconjoară, femeile lor se gătesc de obicei cu un testemel galben sau stacoșiu și poartă adesea salbe de bani turcești de aur.

Înaintăm încet prin înghesuială. La fiecare pas se ridicau cafenele de felul cel mai primitiv, ceva ramuri verzi, câteva proptele de brad, o zdreanță de pânză fâlfâind drept marchiză și îndată se și aduna mulțimea doritoare de cafea și de tutun.  În nici una din cafenele nu pot lipsi vioarele, când e vorba de a se complecta orchestra, se mai adaugă naiuri și trâmbițe, deși închipuiește cineva acum unul cu flașnetul ce cânta în dreapta și altul în stânga, glasul ascuțit al prăvăliașilor, sunetul și zăngănitul uneltelor de fier, strigătul cărăușilor ce vor să-și facă drum prin mulțime, țipătul copiilor la doică, care au trebuit nolens volens să mearg la bâlciu, totuși nu-i trecea prin gând gălăgia acestui concert alcătuit în chip așa de neașteptat. Să nu uităm nici cerșetorii ce ridică glasul într-un fel neauzit încă la Palermo, țara binecuvântată a cerșetorilor.

Dar la nici un colț de uliță nu se vede scris ceva despre micile hoții de buzunare, precum se afișează în vremea și chiar după vremea bâlciului în Lipsca, spre a aduce aminte călătorului că se află într-o țară civilizată. Mă săturai în sfârșit de ghionturile nenumărate pe care le primeam și cătai să ies la loc slobod. Dar când ajunsei la capătul șirului de prăvălii, mă aflai într-o amestecătură de maghernițe, de pielărie, cârciume, olărie, varză și sfecle unele peste altele, apoi văzui o mulțime de trăsuri ce așteptau cumpărătorii afară, așezate la rând pe o parte a uliței, în vreme ce pe partea cealaltă, legați de niște iesle făcute în pripă, stăteau sute de cai de lux.  Aici se afla un public cu totul deosebit de celălalt, dar trebuie să umbli și mai cu băgare de seamă decât până acum, de vrei să-ți scapi pielea, de două ori fui trântit jos de mulțime în vreme de o jumătate de ceas.

La locul slobod din mijlocul uliței, destul de strâmtă, se încearcă caii, se iau la întrecere și altele de asemenea, astfel încât un om liniștit și obișnuit cu părinteasca poliție germană își poate pune în primejdie puțina viață ce i-a mai rămas de trăit.  Oameni și dobitoace sunt așa de-nghesuiți unii într-alții, încât se întâmplă câte o dată să te miroase un cal mai multe minute fără să te poți da în lături.  La urma urmelor eram așa de amețit, încât nu m-am uitat cu luare aminte la zugrăveala și inscripțiile de pe firmele mesageriilor și ale acrobaților, lucru ce-l fac întotdeauna cu mare plăcere, de când am citit Vagabunzii lui Holtei.

După o ultimă înghesuială grozavă, se liniști deodată totul împrejurul meu, nu mă mai înghesuia nimeni, puteam pune în pace și fără primejdie un picior înaintea celuilalt, bătăile mele de inimă se potoliră,  și ridicându-mi ochii, văzui jur împrejur numai vite culcate în trândăvie, rumegând în liniște, în cirezi nenumărate. Simții o nespusă bucurie la vederea blândelor dobitoace, după scenele grosolane la care fusesem martor. Toate vacile și toți boii de vânzare se trimit la bâlciul Sfântului Ilie în Folticeni, numărul cumpărătorilor nu era mare în partea aceea a bâlciului și mă puteam plimba fără grijă printre vite, pe pământul bătut.  Vânzătorii stau culcați pe alături, printre dânșii se afla chiar un preot, care-și adusese singur boii la bâlci și acum se odihnea mâncându-și mămăliga cu brânză de oaie.

La Zilele municipiului Fălticeni a fost prezent, și în acest an, redactorul  ZdpN  Teodor Pușcașu.  El descrie o parte din ce a văzut.  Multe s-au schimbat în 165 ani…

2017 – TEODOR PUȘCAȘU

Ne-am obișnuit de acum, în a doua parte a lunii iulie circulația mașinilor se închide în zona centrală, se montează bariere și străzile rămân la discreția comercianților și a celor care se perindă.  Zilele orașului trebuie musai sărbătorite cum se cuvine, adică cu mâncare, băutură, muzică, după cum are chef și putere de cumpărare fiecare.  De la blocul turn până la Casa Cărții ( sau, mă rog, ce a mai rămas din ea… ) și pe strada perpendiculară de la cinema ( tot așa, a fost odată… ) până în vale în dreptul catedralei au apărut tot felul de tarabe, terase, mese, măsuțe, gonflabile, corturi, distracții pentru copii, patronii căutând cât mai mulți clienți.  În fața Judecătoriei avem cinema, trenuleț, mașinuțe, bărcuțe, corzi elastice, rotativă pentru amatorii de amețeală și un tobogan, chiar te miri cum au putut încăpea atâtea, dar momentan clienții sunt în număr destul de mic.  Căldura îi toropește pe trecători, drept pentru care metode de revenire a pulsului se găsesc, nu-i problemă, băuturi cât mai reci și înghețată.  Prețurile sunt pe măsura sărbătorii : kurtos kolacs 10 lei, mere glazurate sau porumb fiert 5 lei, tot atât vata de zahăr mare și berea, 4 lei apa, gogoși 8 lei porția mare, frigărui 7 lei, 3 lei micul și 4 lei porția de murături.  Printre mese trec ritmic cerșetorii, inclusiv ologi, care acum au cam scăpat de vigilența polițiștilor locali.  La capătul străzii, de-a latul, este trasă o dubiță care vinde, după cum este inscripționat pe ea, înghețată londoneză.  Măi să fie ! Termometrul din vârful ceasului arată +34, zăpușeală mare….

Majoritatea celor care se plimbă agale sau se odihnesc pe bănci sunt preocupați, par că au venit chiar cu treabă, copiii se uită cu jind la jucăriile expuse, iar adulții au ocazia să se îmbrace nu numai de vară, ci și de iarnă, într-o parte a pieței fiind expuse cu mare artă haine și căciuli de blană.  Notă discordantă face un șef de terasă cu părul alb la tâmple care îl admonestează cu ton ridicat pe un tânăr angajat.  După ce își primește papara, amploaiantul se întoarce și scuipă scurt.

Pe scena pe care aseară au fost premiați de către primar copiii cu rezultate meritorii și pe care apoi s-a dezlănțuit Loredana acum se afirmă cântăreți de muzică populară. Responsabilii cu sunetul în boxe încă mai fac reglaje, se pare că nu sunt mulțumiți total de calitatea decibelilor.

În partea cealaltă, pe faleză, atmosfera e mai respirabilă, a fost instalat un cort de prim-ajutor, urmează produse lucrate manual, cărți, tablouri ( inclusiv Mona Lisa și țăran de la 1907… ), tot felul de obiecte vechi sau care doar par așa.  O doamnă cu pălărie albă, pe care nu o mai văzusem de mult timp, este chiar interesată de titluri, dar nu alege nimic.  Privește în jur și îmi atrage atenția asupra straturilor de flori năpădite de buruieni, îi dau dreptate, dar caut o explicație, poate nu sunt suficienți angajați sau poate cresc buruienile prea repede. Zâmbește a neîncredere…

Dar Zilele Fălticeniului nu sunt “pline” dacă nu mergi și la bâlci, pe stadion.   De cum intri pe alee, în spatele sălii de sport, dai peste aceleași mărfuri pe care le-ai lăsat în centru, doar comercianții sunt alții.  Stadionul care altădată era mândria orașului este acum o biată epavă, căreia totuși i s-a găsit o întrebuințare.  Tribuna oficială a ajuns loc de aruncat gunoaie, pe pista de atletism s-au întins terase și tarabe cu de toate, iar pe iarba îngălbenită huruie agregatele de distracții.  În rest, vehicule și rulote aranjate cât de cât logic, pentru a nu “mânca” mult spațiu util.

Muzica și chiotele răsună din toate părțile, dar parcă și căldura s-a mai domolit.  Un tânăr cu mustață de honved își pune în plan să lege o prelată pe structura metalică a scooterului și o face rapid, din câteva mișcări, fără un efort vizibil.  Se vede că e antrenat.   Ceva mai departe, lângă o rulotă cu antenă parabolică, un bărbat și o femeie fumează liniștiți, pe șezlonguri.  Au probabil o pauză, după care se vor duce din nou să pornească “farfuria” care îi zgâlțâie abitir pe cei care nu pun mare preț pe mâncarea dinainte. 

Considerând că fetița ei care nu se așază pe căluț ar putea fi în pericol, o tânără mamă țipă strident, după care se liniștește ca prin farmec.  Îmi arunc privirea spre clădirea stadionului – cineva a legat bine de grilajul balconului un cearșaf galben imprimat cu  Hai Foresta Fălticeni 2016.   Cred că anul e greșit, dar ce mai contează, frumoase amintiri…  Dinspre iaz adie un vânt plăcut, câțiva nori se văd spre Țarna Mare, doar e Sfântul Ilie.  Bâlciul de la Fălticeni continuă !

.

.