La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a constituit o cauză penală în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de violenţă în familie, privind omorul comis asupra victimei P.G. la data de 15 august, în incinta hotelului Intus Vatra Dornei.
Cauza este instrumentată de o echipă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, formată din lucrători operativi din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi a dispus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii faţă de suspectul Florin Patoi.
Acesta a fost internat de îndată într-o unitate medicală de specialitate, urmând ca ulterior să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice.
În timp ce se afla într-o cameră de la Intus, Patoi a lovit-o de mai multe ori cu un cuţit pe mama sa, decesul producându-se la scurt timp.
SORIN NICA