Marți seara a fost prezent, la Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret Birlic, președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur ( PNL ), care a avut numai cuvinte de laudă pentru președintele Asociației Fălticeni Cultural, pr. Liviu Mihăilă.
Flutur a declarat că “omul acesta s-a zbătut enorm, mi-aduc aminte de prima ediție la care i-am fost alături că a fost un mare succes, și anul acesta se va finaliza cu un mare succes”.
Șeful CJ a spus că “am contribuit și cu o sumă de bani, o bună parte din premii vor fi plătite din banii de la CJ Suceava, iar pentru anul viitor ne gândim să includem acest festival Birlic în festivalul centenar, să fie o finanțare mai consistentă și Consiliul Județean să aibă un aport și mai mare”.
Pr. Mihăilă a fost candidatul PNL la alegerile pentru funcția de primar al Fălticeniului în vara anului trecut, consilierii județeni suceveni nu au avut până acum nicio ședință în care să aprobe fonduri pentru Festivalul Birlic, iar cea mai mare parte a fondurilor pentru manifestările de anul viitor ( centenarul unirii ) ar trebui să vină de la nivel central.
MIHAI SPÎNU