Jucătorii străini aduși în ultimele săptămâni la Foresta Suceava ( tricouri verzi ) mai au mult de repetat până când se vor înțelege pe teren.
Azi, într-un meci amical, sucevenii ( ultimul loc în Liga 2 ) nu au reușit să treacă de Bucovina Rădăuți ( locul 13, antepenultim, în Liga 3 ), realizând doar o remiză albă.
Mai mulți spectatori au profitat de absența polițiștilor locali și a jandarmilor și s-au urcat la tribuna etajată a stadionului Areni, care este închisă de ISU pentru că nu prezintă siguranță.
Deși au dominat la cornere ( 9 – 2 ), gazdele nu s-au apropiat decât rareori de poarta rădăuțenilor ( șuturi pe poartă 2 – 1 ), aceștia reușind să se apere exact și să contraatace rapid, mai ales în cea de-a doua repriză.
Cea mai importantă ocazie a aparținut oaspeților, mingea lovind bara în 14’.
Antrenorul – jucător Daniel Bălan ( Bucovina ) a făcut de toate : a strigat de pe margine, și-a impulsionat jucătorii, a returnat mingile care ieșeau în afara terenului, iar în 57’ a intrat în joc și a făcut legea pe partea stângă a atacului.
De cealaltă parte, antrenorii Nuno Pedro și Bogdan Tudoreanu au rulat întreg lotul, dar imaginea generală a fost una de improvizație.
Următorul meci al Forestei va fi în Liga 2 sâmbătă, pe stadionul Areni, cu CS Mioveni.
RADU OSTAFIE