Primăria Suceava analizează posibilitatea unor investiții de 7.453.513 lei pentru creșterea eficienței energetice a clădirii.
Legislativul local are pe masa de lucru proiectul care vizează accesarea de fonduri europene.
Lucrările presupun izolații la pereții exteriori și planșeu, înlocuirea pereților tip cortină, montarea unei centrale termice și a unei centrale de tratare a aerului, înlocuirea caloriferelor cu ventiloconvectoare, înlocuirea tablourilor electrice și a corpurilor de iluminat și injectarea cu ciment a zidăriei fisurate de la subsol.
Durata de realizare a investiției este de 2 ani.
Primăria Suceava funcționează în clădirea de pe bulevardul 1 Mai din anul 2002, când s-a mutat de la actualul Palat de Justiție.
Demisolul, parterul, primul și al doilea etaj aparțin municipalității, iar etajele 3, 4 și 5 au fost date în folosință gratuită de proprietar, Consiliul Județean, până în anul 2102.
DAN PASCARU