Ieri, în timp ce conducea autoturismul pe strada Dobrogeanu Gherea din Rădăuți, ajuns la intersecția cu Calea Cernăuți, un localnic de 67 de ani nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus pe drumul cu prioritate de un tânăr de 20 de ani din Frătăuții Noi, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 50 de ani și a unui tânăr de 20 de ani, ambii din Dornești, precum și rănirea ușoară a unei tinere de 18 ani din Vicovu de Sus, toți trei pasageri în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani.
Victimele au fost transportate cu ambulanța la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
SORIN NICA