Continuăm serialul ZdpN al previziunilor științifice din secolul trecut.
Revista Știință și tehnică din 1977 prevedea, invocând “studii încă nepublicate” transportul unor bucăți mari din icebergurile antarctice în Africa pârjolită de soare. Tăierea unei bucăți din iceberg urma să se facă “cu un cablu orizontal tras de greutăți încălzite, iar izolarea se va face pe dedesubt cu o folie de plastic, pentru a evita topirea în timpul transportului”.
Calculele de atunci arătau că un iceberg relativ redus conținea 180 milioane litri de apă. Ideea era clară: “Fotografiile transmise de sateliți vor ușura ghidajul navelor de remorcare spre zona unde au fost localizate icebergurile valorificabile”, chiar dacă exista și o problemă: “Probabil un iceberg tubular de 1.000 metri grosime remorcat din Antarctica până la Los Angeles se va topi în întregime până să ajungă la destinație”.
În zilele noastre, din cauza încălzirii globale, “pierderea” pe drum a unui iceberg ar fi mult mai rapidă, așa încât previziunea a rămas nematerializată.
În schimb, aparatul revoluționar pe care îl anunța Siemens a avut un succes rapid.
Ceea ce numim azi aparat de aer condiționat era prezentat în urmă cu 40 de ani “racordat la rețeaua de încălzire centrală și la cea electrică”. Iarna, aparatul folosea apa încălzită la 60 – 80 grade celsius din rețeaua de încălzire centrală.
Astăzi treburile doar să curățăm / schimbăm periodic filtrele.
Transportul aerian supersonic în secolul XXI era un alt subiect de interes.
Previziunea era că “motorul preconizat va fi puțin poluant, va avea un nivel redus al zgomotului și va fi economic. Specialiștii NASA estimează că la o distanță de 30 – 40 km de coastă urmează să se construiască uriașe insule artificiale. Pe suprafața lor se vor face toate amenajările necesare traficului aerian”.
În special țările arabe bogate au îndeplinit cu brio aceste proiecte care păreau fantasmagorice. Am putea spune că aeroporturile au răsărit din apă…
Viitoarele colonii spațiale au înflăcărat dintotdeauna mințile futurologilor. Astrofizicianul sovietic N.S. Kardașev considera că “omenirea va fi obligată să colonizeze cosmosul din cauza necesităților tot mai mari de energie”, în timp ce Gerard O’Neill de la UniversitateaPrinceton estima că “prima colonie spațială pentru 10.000 de persoane va fi terminată până în anul 2000”.
Alți autori de calibru erau de părere că, în câțiva zeci de ani, industria poluantă a Pământului va fi mutată în Cosmos sau că Terra își va produce cea mai mare parte a energiei în altă parte decât pe glob.
Cei câțiva zeci de ani au cam trecut, dar, deocamdată, coloniile spațiale rămân un deziderat al generațiilor viitoare.
TEODOR PUȘCAȘU
