Astăzi, în jurul orei 09.00, un autoturism condus de o femeie a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe cupolă pe raza localității Roșiori.
La fața locului s-a deplasat modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
O femeie, în vârstă de 45 de ani, a fost preluată de către paramedici şi, după acordarea primului ajutor medical, a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului municipal Fălticeni, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.Poliția efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei accidentului.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro