Aseară, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2H, pe direcția Rădăuți-Gălănești, un tânăr de 22 de ani din Ulma a fost surprins de apariția pe carosabil a unei persoane căzute de pe o bicicletă, moment în care a încercat să-l evite, trecând cu roțile autoutilitarei peste bicicletă și provocând rănirea biciclistului, un bărbat de 47 de ani din Horodnic de Jos.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru biciclist.
SORIN NICA