Mergeam cu pași măsurați , adâncită în gândurile venite în avalansă la ora aceea matinală. Abia se deschideau magazinele, iar cumpărătorii grăbiți dădeau buzna împingându-se unii în alții. Un dialog îmi atrase atenția și încetinind pașii, aproape că m-am oprit brusc în fața unei vitrine, la nici un metru de cei doi tată și fiu, un pici de vreo 5-6 ani care cu vorbirea peltică își implora părintele:
-Tăticule cumpălă-mi un dlac, haiii te loooog.
Am privit spre direcția în care se îndrepta mânuța mică, într-o mișcare frenetică. Era un costum negru de catifea și satin, de sub care ieșea o ditamai coadă roșie…Capul înspământător rânjea cumplit, ochii erau roșii ca focul și din ei ieșeau două dâre ca de smoală neagră… Limba vânătă atârna și ea dintre dinții ascuțiți…Am aruncat o privire spre copil și entuziasmul citit pe chipul lui m-a șocat. Dialogul continuă sub privirile mele și ale altui trecător care la fel de uluit asista mut.
-Haiii tăticusule, e cel mai dlăgus dintre tosi….îl vleauuu pe dlăcusolul ăsta….Nu am mai putut suporta și apropiindu-mă zâmbind, am încercat un dialog cu piticul
:-Scumpule, tu ești drăguț, nu diavolul care , uite cum rânjește la tine, urât și pe deasupra mai are și o furcă lungă….dacă te înțeapă cu ea? Vai, puiule, cum să îți placă acest monstru? Este cel mai urât din vitrină. Nu vrei mai bine un costum de îngeraș? Apoi cu voce înceată, aproape șoptind , i-am sugerat tatălui, care părea încurcat de dorința micuțului:
-Îmi cer scuze, domnule, sincer eu nu i-aș cumpăra fiului meu așa ceva! Remarca mea îl făcu să reacționeze imediat:
-Parcă pot să aleg eu, nu pot, doamnă, el de acasă mi-a spus că vrea costum de drac pentru hallowen…Dacă ar fi după mine….nu , nu i-aș lua, dar decât să am discuții cu soția, acasă, mai bine …îi cumpăr.I-am văzut intrând și glasul cristalin al puștiului, care chicotea fericit, mi s-a părut ceva atât de grotesc, de cumplit, încât am oftat și am grăbit pașii să mă depărtez mai repede, de acel loc , ca de ceva sinistru. Am început să mă rog în gând:
-Doamne ai milă de copilașii României, izbăvește-i de cel rău. Ai milă și de părinții lor, dă-le discernământ în toate hotărârile luate cu privire la copiii lor.Amin
Gândurile mă năpădiră iar. Nu voi putea înțelege de ce poporul român culege mizeriile din tradițiile altor popoare? De ce doar obiceiurile rele au atâta aderență? Mai suntem noi țară creștină? Un claxson strident, urmat de o aversă de acuze m-a dezmeticit .Eram pe trecere, era culoarea roșie.Am tăcut și cu capul plecat am traversat sub potopul de vorbe. Îmi venea să strig, printre lacrimile care curgeau fără oprire:
-Oameni buni, nu frângeți aripile copilăriei!
–
–
–
ELENA MARIN ALEXE
