Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a emis, azi, un comunicat în care se referă la “lupta inegală dintre statul puternic şi cetăţeanul slab”.
După o introducere în care scoate în relief că “în orice democraţie consolidată, cetăţeanul este cel puternic, este cel care-i trage la răspundere pe guvernanţi”, el afirmă că „astăzi, statul puternic, reprezentat de un Guvern autist şi de o majoritate parlamentară extrem de tăcută, impune asupra cetăţenilor decizii extrem de absurde”.
Parlamentarul liberal nu se poate opri să nu constate : “Cetăţeanul român devine de la o zi la alta tot mai slab, deoarece este tot mai jupuit de resurse financiare, indiferent dacă este salariat, antreprenor sau pensionar, pentru ca statul puternic să devină şi mai putenic şi mai mare consumator de resurse.
Cetăţeanul român este sărac, pentru că ori de câte ori se produce bunăstare, la el nu ajunge niciodată”.
Mihalescu face și o paralelă cu statele civilizate, acolo unde “toate politicile gravitează în jurul intereselor cetăţeanului” și trage concluziile : “La noi, drepturile cetăţeanului sunt călcate în picioare chiar şi atunci când stă la coadă pentru a plăti taxe şi impozite către stat.
Când veţi constata că învăţământul românesc este ruinat în marea lui parte, o să constataţi, ca şi mine, că dispreţul şi dezinteresul faţă de cetăţean este în fapt cauza.
Când o să intraţi într-un spital şi veţi constata calitatea slabă a serviciilor de sănătate, o să ajungeţi la aceeaşi concluzie – sănătatea românească nu are în centrul ei cetăţeanul pacient”.
DAN PASCARU