Poliția Vicovu de Sus a fost sesizată că doi bărbați de 28 și 37 de ani, ambii din Straja, au fost victimele unor agresiuni.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați au fost loviți cu pumnii de un tânăr de 27 de ani din Straja și unul de 25 de ani din Vicovu de Sus, aflat în stare de ebrietate.
Întrucât cei doi agresori se manifestau agresiv și recalcitrant, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava prezenți la fața locului, i-au imobilizat și încătușat, fiind conduși la sediul poliției pentru cercetări.
În baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
S-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
SORIN NICA