În spatele Spitalului Județean Suceava, spre Serviciul de Ambulanță, sunt configurate 100 de locuri de parcare.
Lucrările sunt executate de Euro Est Group la valoarea de 622.800 lei, termenul de finalizare fiind sfârșitul anului.
Copacii de pe fostul spațiu verde au fost tăiați, acolo urmând să fie montate pavele.
Anul trecut, o suprafață din spatele Unității de Primiri Urgențe, spre colegiul Spiru Haret, a fost transformată tot în parcare, dar numărul mare de vehicule care ajung zilnic la cel mai important spital din județ a impus extinderea parcărilor.
DAN PASCARU