Ieri, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava, în cooperare cu Poliția municipiului Suceava, Serviciul Județean de Poliție Transporturi şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Suceava, a organizat o acţiune în Suceava, Fălticeni și Rădăuți pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a comerțului ilicit.
La acţiune au participat peste 30 de poliţişti, fiind verificate 52 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 87.400 lei.
Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 12.000 lei, constând în ţigări, bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte, etc.
SORIN NICA