Vineri, la ora 17.15, o patrulă din cadrul Postului de poliție Boroaia, a oprit pentru control pe DN 15C, din localitate, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un localnic de 20 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație ce aparține unui alt autoturism fiind expirată din 18.03.2017.
În urma audierilor, conducătorul auto a declarat faptul că autoturismul condus este înmatriculat în străinătate, însă, la 05.11.2017, i s-a reținut certificatul și numerele de înmatriculare pentru expirarea asigurării poliției RCA, motiv pentru care, a montat plăcuțele cu numărul de înmatriculare provizoriu, pe care le-a procurat de la o persoană din municipiul Fălticeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat” și „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro