”Chiar nu vreau să cred că nu vin banii de la Guvern pentru lucrările de termoficare…
Este o săptămână de când am semnat noul contract, dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs…
Nu se poate, trebuie să vină, asta este speranța mea” a declarat, azi, Ion Lungu, primarul liberal al municipiului Suceava, referindu-se la întârzierea cu care Guvernul PSD – ALDE alocă 3,5 milioane lei.
Suma inițială a fost de 7 milioane lei, dar refuzul plății a determinat constructorul să sisteze o parte a lucrărilor, cele din Obcini.
Din aceeași cauză, în Zamca (foto) șanțurile au rămas neasfaltate, doar acoperite cu piatră și pământ.
DAN PASCARU