Bărbatul din localitatea Râşca, P.Gheorghe de 52 ani, care i-a bătut pe 20 aprilie a.c. pe nepotul şi cumnata sa (A.Nicolae şi P. Cornelia) va fi acuzat de tentativă de omor. Suspectul a fost externat ieri din Spitalul de Neuropsihiatrie din municipiul Iaşi, unde a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice şi s-a constatat că a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Datorită concluziilor finale ale examinării medico-legale traumatologice a victimei, din care rezultă că viaţa lui A.Nicolae a fost pusă în primejdie la momentul agresiunii, fiind lezat un organ de importanţă vitală, cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind efectuate cercetări faţă de P.Gheorghe sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat. În baza probatoriului administrat, P.Gheorghe a fost reținut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă. În prezent inculpatul se află în arestul I.P.J.Suceava.
Despre felul în care s-a produs agresiunea puteţi citi în materialul publicat de noi luna trecută: https://www.ziaruldepenet.ro/2013/04/21/barbat-din-rasca-internat-la-burdujeni-dupa-ce-si-a-batut-nepotul-si-cumnata/
Sorin Nica
Ziarul de pe Net