Arta altfel: Inginerii artistice

       (M-)Am tot fost întrebat ce mă atrage pe mine acest tip de artă, de ce rezonez eu atât de mult cu reprezentările antropomorfe din pictură. Şi sincer să fiu, mi-am căutat mult timp răspunsul… E ca şi cum ai încerca să(-ţi) explici de ce exişti!… Dar totuşi un posibil răspuns ar putea fi argumentat prin pregătirea mea de bază: ingineria. Şi, ca inginer, am fost pregătit, întâi de toate, să cautsoluţii concrete într-o situaţie dată. Probabil ştiţi că în pregătirea profesională a unui inginer intră foarte multă matematică şi fizică, materii ce se studiază în cei 12 ani de şcoală preuniversitară şi care mai continuă, la parametri mult mai mari, în cei universitari. Ori aceste materii (dar nu numai neapărat ele) au ca principal suport deducţia logică care nu poate fi realizată decât prin argumentaţii solide.  De aceea orice rezultat riguros matematic nu poate fi contestat, iar obţinerea unei soluţii în rezolvarea vreunei probleme îţi oferă sadtisfacţii enorme. Doar că situaţiile din viaţa de zi cu zi îţi oferă diverse provocări care pot oferi mai multe soluţii, unele mai bune, altele… mai puţin bune. Ori un inginer trebuie să găsească soluţia optimă ce se cabrează pe situaţia dată şi care oferă satisfacţiile maxime. Până la urmă, cu aceste rezultate se măsoară genialitatea unui inginer.

Dacă ar fi să-l compar cu un inginer, Oleg Şupliac (eng: Oleg Shuplyak, rus: Олег Шупляк) ar fi unul de geniu. Lucrările sale sunt presărate cu soluţii care mai de care mai inedite şi mai interesante. Iar acestea se remarcă îndeosebi în picturile cu temă antropomorfă. Şupliac este un artist de geniu, clar! Eu doar vreau să precizez că, dacă domnia sa ar fi optat pentru inginerie, ar fi fost, cu siguranţă, tot unul genial. Poate că şi pregătirea sa în arhitectură îi oferă această lejeritate în abordarea artistică şi cochetarea sa cu ingineria.

Vă prezint aici o fotografie a artisului Oleg Şupliac, alături de lucrarea sa, intitulată „Autoportret”. Fotografia este realizată cu prilejul expoziţiei de la Sankt-Petersburg de anul acesta. Este de remarcat faptul că acest autoportret este realizat în maniera-i caracteristică, soluţiile din reprezentarea antropomorfă explică cu prisosinţă genialitatea autorului.

Despre bibliografia lui Oleg Şupliac puteţi citi de pe internet. Vă pot spune succint că a absolvit Facultatea de Arhitectură din Lviv Institutul Politehnic (1991, acumUniversitatea Națională “Lviv Politehnica”).

În perioada 1997-2001 a fost profesor de arte plastice într-un sat. Din anul 2000 lucrează ca profesor de desen și pictură la şcoala de artă pentru copii din Berejany. Execută lucrări de pictură de șevalet, restaurare, pictură de biserici. Din 1990 participă în expoziții naționale și internaționale, atât în expoziţii personale cât şi de grup, printre care putem enumera cele din Nottingham (1993, Marea Britanie), Bershad (2004), Muzeul Naţional Taras Shevchenko (Kiev) 2012, Galeria N-Prospect din Sankt Petersburg (2013).

Despre „autoportretul” lui Şupliac am să spun doar că în disimularea chipului personal, Oleg s-a reprezentat pe sine, ca artist ce pictează pe şevalet peisajul oferit de natură, de satul ucrainian. Vă propun să încercaţi şi singuri să descoperiţi soluţiile de geniu utilizate de autor în ralizarea acestui tablou (şi nu numai) folosindu-vă şi de filmul pus la dispoziţie de către domnia sa, accesând adresa:  http://www.youtube.com/watch?v=dr1IwqybS3M&feature=youtu.бе

Eu aş dori eu să vă mai provoc la contemplarea şi acestui tablou, ce poartă titlul Ньютон в Саду Ідей, ceea ce ar însemna, într-o posibilă traducere, „Newton în Grădina cu Idei”. Este, evident, un omagiu adus genialităţii de orinde şi de oricând, un omagiu adus în mod special lui Isaac Newton, marele fizician, aceluia căruia Fizica îi datorează legile care-i poartă numele.

De ce este Isaac Newton un om de geniu? Am fi tentaţi să spunem că datorită legilor fizicii pe care le-a emis. Într-o oarecare măsură ar fi aşa, doar că aceste legi au avut o sursă de inspiraţie inedită şi absolut banală dar care numai un om de geniu o poate precepe şi o poate fructifica. Câţi dintre noi s-au trezit cu câte un măr în cap aflându-se într-o livadă sau încercând să se caţere într-un pom? Dar câţi dintre aceştia şi-au şi pus întrebarea: de ce? Da! De ce? De ce acel măr şi-a croit traiectoria spre pământ şi nu spre cer? Isaac Newton şi-a pus asemenea întrebare. E acea sclipire care face departajarea între genialitate şi… restul lumii. Şi tot el a găsit şi răspunsul.

Oleg Şupliac apreciază asta fiindcă are reflexe de arhitect, chiar dacă cochetează foarte bine cu pictura. Ca meserie, arhitectura este o combinaţie armonioasă între inginerie şi desen, este locul de întâlnire a ştiinţelor exacte cu cele umaniste. Orice construcţie trebuie să fie o operă de artă, dar care se bazează pe calcule riguroase de rezistenţă a materialelor, ca, până la urmă, să rezulte ceva armonios şi rezistent (in timp). De aceea Oleg este dator genialităţii lui Newton şi-i aduce un omagiu aşa cum ştie el mai bine.

Iar eu, ca inginer, sunt în asentimentul lui.