Șeful Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur a emis, azi, un comunicat de presă în care afirmă că omologarea tronsonului I a pârtiei de schi din masivul Rarău “este în pericol de nu putea fi realizată nici în această iarnă”.
El spune că s-ar putea ajunge la întârzierea omologării pârtiei și că orice an pierdut este “o pierdere uriașă pentru zonă”.
Flutur afirmă că a transmis o adresă Ministerului Turismului și Ministerului Finanțelor Publice prin care solicită să fie alocate fonduri pentru decontarea cheltuielile pentru lucrările executate și pentru finalizarea tronsonului I.
Din iunie până în octombrie 2017 s-au executat lucrări la următoarele obiecte : parcare auto + drum acces, clădire anexă stația inferioară, instalație de înzăpezit artificial, clădire stație de pompare înaltă presiune, profilare pârtie tronson 1, montare sistem bileterie, clădire garaj ratrac și instalații de iluminat pârtie de schi, valoarea lucrărilor executate fiind de 2.398.342 lei.
Primăria Câmpulung Moldovenesc a solicitat Ministerului Turismului transferul acestei sume, dar “până astăzi, suma solicitată nu a fost transmisă municipiului Câmpulung Moldovenesc”.
DAN PASCARU