*profesorul Porof a spus că “Ana-Maria a reușit să facă cunoscut, în primul rând, Fălticeniul ca o citadelă a învățământului”
“De astăzi numele meu va fi alături de alte nume mari, precum Mihail Sadoveanu sau Ion Irimescu, fapt ce aduce foarte mari îndatoriri și obligații.
Promit aici solemn că voi face ca numele orașului Fălticeni să fie auzit în toate aulele lumii”, a declarat azi, în cadrul Consiliului Local, noul cetățean de onoare al municipiului Fălticeni, Ana-Maria Cotun.
În sala de ședințe s-au aflat și părinții tinerei.
Ana-Maria Cotun, elevă în clasa a 12-a a Colegiului Național Nicu Gane, pregătită de prof. Marcel Porof, este olimpică națională și internațională la geografie.
Porof a spus că “mă simt foarte emoționat, ca peștele pe uscat, pentru că în apă sunt la școală, în competiții…
Să recunoaștem valoarea atunci când ea se produce și când ea este evidentă, pentru că doar atunci cel evidențiat se evidențiază mai mult și va ține cont de recunoștința pe care trebuie să i-o purtăm, pentru că nu sunt mulți copii ca Ana-Maria.
A reușit să facă cunoscut, în primul rând, Fălticeniul ca o citadelă a învățământului”.
După decernarea titlului, cei prezenți au ciocnit cupe cu șampanie.
Palmaresul Anei-Maria Cotun include 3 calificări consecutive la olimpiada națională de georgrafie (premiul 1 în 2015, mențiune specială în 2016, mențiune în 2017) și două participări la olimpiada balcanică de geografie (2 medalii de bronz).
–
–
MIHAI SPÎNU