Președintele Consiliului Județean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, le-a spus, ieri, jurnaliștilor prezenți la conferința sa de presă, că anul acesta Moșu’ a avut alte orientări și nu a prea ajutat județul Suceava. Pentru anul viitor a vorbit cu Moșu’ să termine șoseaua de centură: “Ce să-mi doresc…Șoseaua de centură a Sucevei să o finalizeze. Am vorbit cu Moș Crăciun. Da, dacă depindea de mine, trebuia să pună deja un strat de uzură, dar n-a mai depins de mine. A depins de alții. (..) Îmi doresc foarte mult șoseaua de centură a municipiului Suceava. Noi am făcut ce am putut să facem. Moșul a avut alte orientări, sperăm să revină la sentimente mai bune”.
În continuare, șeful PNL al CJ Suceava a dat de pământ cu cei de la PSD, care au găsit motive să nu termine centura că alunecă terenul, să nu aloce bani la pârtia Rarăul că nu au primit niște hârțoage, să nu finalizeze de 6 ani drumul pe Valea Bistriței dar să se laude cu el. Un ghiveci de politică și administrație cu care ne-am obișnuit. Urmează ca PSD să trimită un comunicat de presă să-i răspundă și tot așa.
Revenind la subiectul nostru, cred că Flutur are dreptate când spune că PSD a pierdut vremea cât l-a avut președinte pe Cătălin Nechifor, care a avut degeaba toate pârghiile necesare, de la prim-ministru, miniștri, parlamentari, și până la primari și consilieri locali. Prin comparație, cuplul de la Fălticeni Stan-Coman a știut să tragă sforile instituționale să aducă bani la spitalul nou, nu cât ar fi trebuit ca să-l finalizeze, dar s-a văzut că măcar a bătut pe la ușile din București. Deci se putea.
În schimb, Nechifor muncește tare mult acum de când este parlamentar, dar așa cum îi place lui: când pe la o televiziune, când pe la alta, când nu-i pe sticlă postează pe facebook comentarii acide sau intră în direct prin telefon. Domnului Nechifor îi place mult să muncească vorbind pentru partid. Ar putea să o facă și pentru suceveni, nu numai pentru teleormăneni. Și dacă politicianul Flutur se laudă că a vorbit cu Moș Crăciun, îi sugerez lui Cătălin Nechifor să vorbească cu Moș Gerilă poate se termină centura și nu mai stăm ca proștii în mașini la intrare în Suceava, în spatele camioanelor.
–
–
SERGIU JIPA