Ciprian Sfichi, poliţistul SAS Suceava rănit la începutul lunii decembrie în timpul unei misiuni la Rădăuţi, a fost mutat de la Terapie Intensivă într-un salon al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, susţin reprezentanţii unităţii medicale.
“Pacientul a avut o evoluţie bună, favorabilă.
Continuă tratamentul medicamentos şi de recuperare neuromotorie.
E prea devreme să spunem despre recuperarea sau externarea sa sau să ne pronunţăm asupra deficitului motor.
Cert e că, în următoarele 6 luni, va trebui să urmeze atât tratament medicamentos, cât şi kinetoterapie pentru recuperare”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florin Grămadă.
Potrivit medicului ieşean, agentul îşi poate mişca doar partea dreaptă a corpului şi va trebui ca, în următoarele 6 luni, să poarte o cască pentru a-i proteja capul de orice traumatism.
Sfichi a fost rănit cu sabia de Alexandru Huțuleac, cercetat pentru trafic de droguri.
–
–
–
SERGIU JIPA