Prefectul de Suceava Mirela Adomnicăi ( PSD ) a precizat, azi, într-un comunicat, că nu dorește “să intre în jocuri politice” și că ministrul de Interne Carmen Dan nu a revocat ordinul prefectului nr. 456 / 6 noiembrie referitor la desfășurarea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere numai în municipiul Suceava, așa cum a solicitat deputatul ALDE Alexandru Băișanu.
“Independent de declarațiile apărute în mass-media suceveană, suntem în faza în care se evaluează modalitățile optime de organizare a probei practice.
În acest sens, au avut loc întâlniri cu reprezentanții celor 89 școli de șoferi din județ, pe 15 decembrie si 18 decembrie, conturându-se mai multe variante”, a declarat Adomnicăi.
Ea a mai precizat că, de la data emiterii ordinului menționat și până în prezent, personalul de la Serviciul de Înmatriculări Vehicule și Eliberare Permise Auto a fost suplimentat cu 2 agenți de poliție, în urma unor transferuri de la Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi.
Totodată, s-au purtat discuții cu primarii localităților în care se organizează examenul de șoferi, referitor la creșterea gradului de dificultate a traseului de desfășurare a probei practice.
Prefectul Adomnicăi a mai precizat că își dorește reducerea timpilor de așteptare pentru cetățenii care vor să obțină permis de conducere, dar și respectarea Ordinului nr. 268 din 2010 al Ministerului de Interne, potrivit căruia examinarea la proba practică se desfășoară în municipiul reședință de județ, iar doar cu titlu de excepție, prin ordin de prefect, are loc în alte localități.
Ea a subliniat că prin emiterea ordinului 456 din noiembrie 2017 a avut în vedere “creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și a îmbunătățirii serviciilor oferite cetățenilor, prin reducerea termenului de programare și prin aplicarea unui sistem unitar de examinare a fiecărui candidat”.
În urmă cu o săptămână, Băişanu i-a adresat o interpelare ministrului Carmen Dan, prin care îi aducea la cunoştinţă că schimbarea modului de organizare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere auto în judeţul Suceava a creat “mari nemulţumiri în rândul populaţiei”.
Băişanu spunea că “prin organizarea probei practice a examinării doar în municipiul Suceava vor avea de pierdut cursanţii, care vor fi obligaţi să vină în municipiul Suceava atât pentru ore de practică, cât şi pentru examenul practic, dar şi instructorii auto care vor fi permanent pe drumuri.
O altă problemă va fi şi cea a traficului din municipiul Suceava, care şi în prezent se desfăşoară cu dificultate, în condiţiile în care vor fi zilnic 300 de maşini-şcoală în plus pe străzile oraşului”.
–
–
–
DAN PASCARU