Deputatul PSD Maricela Cobuz este, deocamdată, singurul parlamentar sucevean care a prezentat presei un scurt raport de activitate pe 2017.
Aflată la primul mandat, ea face parte din Comisia pentru sănătate și familie și este membru în Grupurile de prietenie cu parlamentele Siriei, Muntenegru și Islandei.
Cobuz spune că a inițiat 53 de propuneri legislative, a avut 16 declarații politice, 18 luări de cuvânt, 3 interpelări și o întrebare, susținute toate în ședintele de plen.
În ceea ce privește desfășurarea activității în Comisia pentru sănătate și familie, cele mai importante legi care au fost dezbăute au avut în vedere trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării, reacordarea indemnizațiilor însoțitorilor pentru copiii diagnosticați cu sindromul Down și alte dizabilități similare, extinderea anumitor programe de screening, înființarea spitalelor regionale.
“Referitor la propunerile legislative inițiate, m-am axat foarte mult pe domeniul sănătății și cel al educației.
Am inițiat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale, prin care se introduce în curricula națională disciplina Nutriție și educație nutrițională, pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
În momentul de față, proiectul legislativ se află în dezbatere publică și pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate din Camera Deputaților”, a precizat Cobuz.
Declarațiile politice susținute în ședinele de plen au fost, în principal, în domeniul sănătății : modul în care sunt achiziționate medicamentele, starea de sănătate a populației prin consumul de alimente, obezitatea infantilă și siguranța pacientului din România.
SERGIU JIPA
Oare Stan va prezenta un raport de activitate? Proiectul bugetului de stat a fost adoptat astăzi pe articole. Mîine va avea loc votul final. Centura Rădăuți – ZERO! Centura Suceava – ZERO! Influența lui Stan în PSD și la Guvern – ZERO! Minciunile lui Stan în presă – LA MAXIM!