… și a fost cea de-a doua ediție a Galei Comunității Fălticenene, organizată de inimoși cu multă căldură în suflet, la Centrul Cultural Grigore Vasiliu Birlic. E adevărat, în sală temperatura nu era cu mult diferită de cea de afară, dar asta a fost ultima problemă pentru cei care au ținut să fie prezenți…
Așa cum ZdpN a anunțat, dar ne face plăcere să reamintim, motivația acțiunii a fost – în afara unei reîntâlniri firești, la final de an, cu comunitatea – strângerea de fonduri pentru doi tineri care au nevoie de ajutor pentru a-şi continua studiile.
Drept pentru care Doru Axinte, Mihaela Matei, Ninel Ioan, Alexandros Pintilii Karciucas, Climent Art, Codrin Anton, Codrin Benţa, Valentin Purdilă, Viorel Marian şi Editura Humanitas prin Bogdan Baciu au donat obiecte cu valoare personală, adică picturi, fotografii, cărţi cu autograf, creaţii handmade şi opere proprii reprezentative, iar prezentările făcute de inițiatorul proiectului – Simona Botner si de Gabriela Cocian au îmbinat pragmaticul cu reveria artistică.
Să nu uităm că momentul artistic de debut, dans de societate marca Clubul de dans sportiv Suceava, a încălzit pentru prima dată asistența, semn că licitațiile se completează de minune cu spectacolul.
Decernarea premiilor Făuritori de fapte bune a adus emoții pe scenă și în sală și, evident, ropote de aplauze binemeritate de câștigători.
Îi amintim chiar acum, pentru a-i putea aplauda și dvs. de la distanță :
Categoria „Îndrumător în arta folclorului” : prof. Maria Tanasă
„Padela performanţei” : antrenor canotaj Vasile Avrămia
„Dăruire pentru sănătatea aproapelui” : dr. Ioan Șerba
„Condei al comunităţii” : prof.Mioara Gafencu
„Temei de ajutor” : SC Rogelya
„Emoţie prin artă” : trupa de teatru Birlic
„Pasiune prin voluntariat” : Nicoleta Loghin – Asociația Ghizilor Montani din Bucovina
„Din inimă pentru comunitate” : prof. Claudia Suseanu, Olguța Popa, Raluca Suciu, Maria Chirilă
Pe scurt, Mioara Gafencu a fost plăcut surprinsă de premiu si sincer laudativă la adresa tinerilor din spatele evenimentului, pe care i-a numit “nebunii frumoși plecați în marile orașe ca să-și facă un viitor un pic mai bun, ce se întorc mereu cu drag în micul târg din care au plecat”, Vasile Avrămia a fost mai emoționat decât la câștigarea unei medalii de aur de către un tânăr antrenat de el, Ioan Șerba a povestit cum l-a purtat drumul vieții pe alte meleaguri, ca să ajungă până la urmă în Fălticeni, unde a profesat ca medic internist peste 43 de ani, Meirich Mayer ( SC Rogelya ) a spus că implicarea în proiecte sociale a fost, pentru el, partea cea mai simplă, premiul trebuind acordat “celor care pun proiectele în aplicare, celor care muncesc efectiv și depun eforturi și atenție nemăsurate”, iar pentru tinerii din trupa Birlic s-a avut în vedere “generozitatea activității și acțiunile menite să transforme comunitatea fălticeneană într-un loc cu oameni mai buni”.
Cele 4 profesoare de la Colegiul Tehnic Mihai Băcescu au fost apreciate atât pentru proiectele europene derulate, cât și pentru cele aflate în desfășurare, în timp ce Maria Tanasă a fost surprinsă nu numai de premiu, ci și de apariția pe scenă a grupului Balada, care a cântat frumoase colinde.
Lacrimi de fericire, lacrimi de mulțumire…
Și, așa cum stă bine unui eveniment serios, organizatorii au anunțat suma strânsă pentru cele două cauze ale galei : 10.473 lei, depășire a încasărilor de anul trecut.
La mai mare și la mulți ani !
ALMA MATEIU
Sursă foto : Facebook Nicoleta Loghin