Jandarmii suceveni vor acţiona şi în zilele următoare pentru buna desfăşurare a manifestărilor prilejuite de sărbătorile de iarnă, precum şi în sistem integrat, în cooperare cu efective ale Inspectoratului de Poliţie Suceava, pentru prevenirea tulburării ordinii publice şi a faptelor antisociale.
O atenţie deosebită va fi acordată manifestărilor organizate în ziua de 31 decembrie în Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc Vatra Dornei și Broşteni.
Cu această ocazie, 125 de jandarmi vor asigura, alături de lucrători ai Inspectoratului de Poliţie, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai structurilor de poliţie locală, măsurile de ordine publică.
În perioada 22 – 27 decembrie, jandarmii suceveni au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, în special pentru fapte de tulburare a ordinii publice și au constatat 4 infracţiuni : efectuarea de operațiuni pirotehnice fără drept, loviri și alte violențe, contrabandă și deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu.
Jandarmii montani şi-au desfăşurat activităţile în zonele cu densitate mare de unităţi de cazare, în zonele de agrement şi în cele cu afluenţă considerabilă de turişti şi pe traseele turistice.
Nu au fost înregistrate situaţii care să impună intervenţia jandarmilor montani pentru salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate.
SORIN NICA