Accidente unul după altul și la începutul acestui an. Încă din prima zi, poliția a raportat mai multe evenimente rutiere cauzate de șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice sau neatenți la volan. În această seară, în doar o oră, două evenimente rutiere au fost semnalate de autorități în zone apropiate: Petia și Cumpărătura.
Primul s-a petrecut în jurul orei 18.30, în localitatea Petia din comuna Bunești, unde un autoturism s-a ciocnit cu o autoutilitară. Trei persoane au fost implicate, din care una a rămas încarcerată, fiind necesară intervenția pompierilor militară. Toate persoanele au fost duse la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni pentru a i li se acorda îngrijiri medicale.
Ce de-al doilea eveniment rutier s-a petrecut la câțiva kilometri distanță, în localitatea Cumpărătura din comuna Bosanci, după o oră, la 19.30. Un autoturism (foto) s-a răsturnat în rampa de unde începe localitatea, iar în interior se aflau două persoane. După acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, victimele au refuzat transportul la o unitate medicale.
În condițiile în care numărul accidentelor continuă să crească, credem că autoritățile ar trebui să implementeze măsuri suplimentare de control și verificare în traficului pentru domolirea împătimiților de viteză și de alcool la volan.
–
–
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro
Este groaznic, înfiorător! Aproape nu este zi fără să auzi de un accident în zona Fălticeni/Suceava. Capul de afiș al presei este ținut zilnic de accidente. A făcut cineva o statistică a morților și pagubelor din anul precedent?
Ce face Poliția Română și cei care ar trebui să răspundă pentru a stopa acest fenomen? Este cineva răspunzător pentru acestea?
Ne pasă de ce se întâmplă în jurul nostru?
Iată câteva întrebări la acre ar trebui să ne gândim cu toții.
Ce traba are politia cu cu noi care nu stim sa adaptam viteza si ne credem pe nu stiu ce autostrada..
Ce treaba are politia ca drumurile sunt asa cum sunt ..