Luni 15 ianuarie, la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava se va sărbători Ziua Culturii Naţionale sub genericul Omagiu Poetului.
La ora 9:00, un grup de studenţi şi cadre didactice va depune jerbe de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, aflat în apropierea teatrului municipal, de la ora 11:00 Biblioteca USV împreună Centrul de Reuşită Universitară va organiza în sala 302, corp A, medalionul Când privesc zilele de-aur… moderat de conf.univ.dr. Vasile Ilincan și va fi vernisată expoziţia Eminescu în Biblioteca USV, prezentată de bibliotecar Despina Rotaru.
La ora 13:00, în aceeaşi sală, se va desfăşura, în colaborare cu Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, masa rotundă Eminescu în limbile lumii, moderată delector univ.dr. Daniela Hăisan.
Prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu şi conf.univ.dr. Olga Gancevici vor prezenta volumele Mihai Eminescu – anii 1883-1889 şi Preţul poeziei, semnate de Doina Cosman şi Bogdan C. S. Pîrvu.
Un recital de poezie eminesciană va fi susţinut de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, sub coordonarea conf.univ.dr. Mariana Boca.
TEODOR PUȘCAȘU
Cum nu vii tu Tepes doamne/Ca punand mana pe ei/Sa i imparti in doua cete…..