Pe 2 martie ora 20:00, la Casa de Cultură Suceava va avea loc spectacolul Lacul lebedelor cu Ballet Classique din Sankt Petersburg, muzica P.I. Ceaikovski.
Baletul în 4 acte are coregrafia semnată de Marius Petipa şi Lev Ivanov și scenografia de Evgenii Gurenco.
În calitate de director artistic al companiei, Andrei Batalov intenţionează să urmeze marile tradiţii ale baletului rus lăsate de marii maeştri ai trecutului – Marius Petipa, Lev Ivanov, Alexander Gorsky, Mihail Fokin.
Astăzi Batalov nu numai că dansează el însuşi, dar învaţă pe alţii, din 2010 el este un coregraf al Teatrului Mihailovski.
Compania de balet întruneşte 50 de artişti profesionişti, absolvenţi ai Academiei de Balet din Rusia Vaganova şi ai celor mai mari şcoli de dans din Rusia şi Ucraina.
Biletele costă 150,120 sau 100 lei, în funcţie de aşezarea în sală.
TEODOR PUȘCAȘU
Sursă foto : Mediafax