Aseară, în timp ce patrula pe DN 15C, din Boroaia, o patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a identificat un autoturism intrat într-un șanț și pe conducătorul auto, un localnic de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul are permisul de conducere suspendat.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
–
–
SORIN NICA