Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) urmăreşte schimbările de la nivelul principalelor instituţii cu atribuţii în gestionarea sistemului medical.
Marinela Debu, președinte APAH-RO, a declarat că la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate există schimbări frecvente care generează incertitudini cu privire la continuitatea politicilor în beneficiul pacienţilor.
“În ceea ce priveşte problematica hepatitei C, deşi mai sunt câteva luni până la încheierea actualului contract cost-volum-rezultat pentru tratamentul cu interferon free, vrem să atragem atenţia asupra nevoii de continuitate.
În anii anteriori au existat perioade de pauză în asigurarea tratamentului, pauze cauzate tocmai de întârzierile înregistrare în aplicarea procedurilor de negociere a noilor contracte”, a spus ea.
Debu a conchis că este necesară implementarea unui sistem în care să existe mai mulţi câştigători, astfel încât să nu mai fim în situaţia ca anumite categorii de pacienţi să nu aibă acces la terapiile inovatoare, contractele să fie încheiate pe perioade mai lungi de un an, pentru a exista predictibilitate în ceea priveşte accesul la tratament, iar procedura de negociere să fie iniţiată în timp util, astfel încât să nu mai existe perioade în care pacienţii să nu aibă acces la terapiile inovatoare.
MIRELA PUIU