Camera de Comerţ şi Industrie Suceava anunță organizarea cursului de specialist în managementul deşeurilor, începând cu a doua jumătate a lunii martie.
Cursul autorizat ANC își propune să furnizeze cursanților cunoştinţe care să le permită identificarea tipurilor de deşeuri generate în cadrul firmei, întocmirea documentelor necesare în conformitate cu cerinţele legale privind protecţia mediului.
Obiective exprimate în competenţe profesionale: lucrul în echipă; asigurarea calităţii activităţilor de management al deşeurilor; planificarea activităţii de management al deşeurilor; instruirea personalului implicat în managementul deşeurilor; evaluarea activităţii de management al deşeurilor; raportarea rezultatelor privind managementul deşeurilor.
După absolvirea cursului se eliberează un certificat de absolvire emis de Ministerul Educaţiei și recunoscut de Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea Naţională pentru Calificări, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite.
Certificatul de absolvire are recunoaștere internaţională dacă este tradus şi apostilat.
Cursul va avea loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava.
Taxa de participare este de 900 de lei/persoană, iar la doi cursanţi înscrişi din cadrul aceleiaşi instituţii se oferă o reducere de 10%.
–
–
SERGIU JIPA