Ieri, 9 martie a.c., la ora 20:52, a fost anunțat un incendiu în localitatea Rădășeni, la câțiva kilometri de Fălticeni.
Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu două echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Cornu Luncii, au intervenit cu șase autospeciale pentru localizarea și lichidarea flăcărilor intevenite în gospodăria lui C.A..
La sosirea militarilor, ardea violent acoperișul unui garaj, corp comun cu un adăpost de animale, construcție din lemn, cu învelitoare din azbociment, cu posibilități de propagare la casa de locuit și la gospodăria învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:30.
Au ars acoperișul construcției pe aproximativ 300 de metri pătrați și echipamente auto. Pereții portanți ai clădirii, din BCA, s-au degradat.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs la un cablu electric neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și gospodăria învecinată.
–
–
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro