Viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache, a avut de îndeplinit, azi, o simplă formalitate, la alegerile pentru șefia organizației județene PMP.
Fără a fi incomodat, contracandidatul Gheorghe Jucan retrăgându-se și, totodată, demisionând din partid, Andronache s-a ales, fără emoții, președinte județean la alegerile găzduite de complexul Zamca.
Jucan a criticat modul de organizare a alegerilor, acuzând că nu se respectă statutul partidului, în fața complexului fiind chiar organizat un protest.
În ultima perioadă, Andronache a fost contestat de o parte din membrii PMP în frunte cu fostul președinte Corneliu Popovici, dar aceștia au căzut în dizgrația liderului suprem Traian Băsescu.
Azi, pentru a da o notă de corectitudine maximă, alegerile au fost supervizate de preşedintele executiv Eugen Tomac, care a spus că “regret orice om care decide să plece din PMP, dar oamenii care cred în acest proiect sunt aici.
Avem și colegi care au decis, într-un moment festiv, să dea o notă care nu le face cinste, noi mergem înainte pe drumul nostrum.
N-au avut curaj să vină aici, să-și exprime punctele de vedere pentru că nu le au”.
În cuvântul său, Andronache a menționat, referindu-se la scandalurile recente, că “au fost lucruri care nu se fac, lucruri care trebuiau să rămână în interiorul partidului, să nu ne spălăm rufele în public.
Fiecare membru trebuie să-și plătească cotizațiile, 1 leu pe lună, trebuie să înțeleagă.
Am plătit eu cotizațiile pentru dl. Jucan, vă arăt chitanța, 2.700 lei, îmi pare rău că și-a dat demisia, măcar putea să spună…”
El a completat că “lucrurile se vor schimba, cu toată împotrivirea partidelor mari PSD și PNL.
Tonul politicii va fi dat de partidele mici, care vor crește în detrimentul celor două.
Primul obiectiv este reconstrucția imaginii publice a organizației noastre, voi discuta cu toate organizațiile, nu vreau să pierd niciun membru, cine a avut de plecat, a plecat…
Ne lipsește spiritul de echipă, trebuie să-l formăm în următoarele luni”.
Astăzi au fost alese și celelalte structuri de conducere ale organizației județene PMP.
–
–
DAN PASCARU
Andrunache trebuia sa plătești cotizația la cei 35 de candidați si sai lasi sa candideze altul er scorul