Azi, la Consiliul Naţional PNL, președintele filialei sucevene – Gheorghe Flutur a declarat că liberalii trebuie să răspundă la câteva provocări ale societăţii şi a criticat unele măsuri luate de actuala guvernare.
“Uneori ne-am grăbit să scoatem guverne din umbră, de la soare, ne-am făcut ţăndări programul de guvernare când nici nu am mai ajuns să-l aplicăm, dar dacă PNL este responsabil – şi ştiu că este responsabil – trebuie să răspundă imediat la nişte provocări ale societăţii româneşti.
Discrepanţele dintre regiunile istorice ale României şi cum răspunde PNL – de ce nu tăiem o dată munţii decât cu carioca şi nu avem curaj să facem nişte autostrăzi ?
Ce ne spune nouă PSD – şi uneori şi ai noştri – că o să ne facă la Iaşi, în zona de şes, o bucăţică între Iaşi şi Târgu Frumos ?
Nu, tăiaţi muntele, că sunt bani europeni şi nu-i putem cheltui.
Au inventat acum că este habitatul urşilor şi nu putem să găsim soluţii.
De scuze suntem sătui” a spus Flutur, citat de Agerpres.
El a invocat între provocările la care trebuie să răspundă PNL şi criza forţei de muncă, dezechilibrul dintre import şi export şi migraţia politică: “Şi trebuie să recunoaştem şi că unii din noi am făcut greşeli.
Am încurajat migraţia, dar ca să o descurajăm, trebuie să dăm drumul la finanţări transparente şi corecte, şi nu la cerşetoria odată din 4 în 4 ani a primarilor care trebuie să se ducă la cineva să le dea nişte bani”.
–
–
DAN PASCARU