*sala Liceului cu Program Sportiv Suceava / aprox. 450 spectatori ( capacitate maximă )
*aruncări ratate 11 – 20 / minute eliminare 6 – 6
CSU Suceava ( tricouri albe ) nu a avut, în această seară, nicio problemă în a câștiga partida cu lanterna roșie din Liga Națională, CSM Făgăraș, cu 24 – 16 ( 15 – 9 ). Pe parcurs s-au produs accidentări la Sipka, Burlacu și Tîrzioru, dar ei au putut continua după îngrijiri medicale. Portarul C. Tcaciuc a reușit un meci foarte bun, reușind să devieze aruncări aproape imparabile.
În min. 5, la scorul de 1 – 0 ( gol Burlacu ) intensitatea iluminatului în sală scade considerabil, din cauza unei avarii. Partida este întreruptă de oficiali timp de 11 min., echipele continuă încălzirea ( video jos ) dar este reluată fără nicio îmbunătățire. Situația avea să fie remediată în min. 36.
În min. 10 începe desprinderea pe tabelă, Petrea și Tîrzioru duc scorul la 5 – 3, oaspeții lovesc de două ori bara, Sipka îi imită, Sandu face 10 – 6 în min. 22.
Tot Tîrzioru și Sandu îi duc pe suceveni în avantaj la 13 – 8 într-un singur minut, 26.
În ultimul minut al primei reprize, Burlacu expediază o ghiulea pe care portarul advers probabil nu a văzut-o decât în ațe, iar Ciubotariu stabilește scorul la pauză cu o execuție de rafinament.
Cea de-a doua parte continuă cu intervențiile exacte ale lui C. Tcaciuc, aplaudate îndelung de spectatori. În pofida ratărilor sucevenilor, oaspeții nu reușesc să se apropie, în apărare Burlacu și I. Tcaciuc formează un zid greu de trecut.
Polocoșer capătă încredere și înscrie pentru 19 – 14 în min. 49, după care Tîrzioru perforează din nou poarta făgărășenilor ( video jos ) în min. 53.
Baican și Ciubotariu ajută la obținerea succesului, spectatorii aplaudă cu dărnicie, lumina este din nou la intensitate corespunzătoare, așa încât antrenorul Chiruț se poate declara mulțumit.
Cel mai bun marcator al sucevenilor a fost Tîrzioru – 8 goluri.
Următoarea etapă va programa, pe 22 martie, partida Minaur Baia Mare – CSU.
–
–
RADU OSTAFIE