Fotografiile alb-negru provin din iarna anului 1971, din colecția Liviu Burac și ne arată strada Ștefan cel Mare din Suceava în 4 ipostaze, toate din perioada sărbătorilor de iarnă. În imaginea de sus, luată după hotelul-restaurant Suceava, ne amintim ( sau, după caz, vedem pentru prima dată ) ghirlandele de becuri colorate și globul reprezentând un ceas stilizat atârnate între corpurile de clădire care duceau spre strada Karl Marx ( azi Curtea Domnească ).
Fotografiile în oglindă nu au mai fost luate iarna, de sărbători, ci într-o zi ploioasă de martie, așa încât efectul artistic este mult estompat. Totuși, una dintre asemănările la 47 de ani distanță poate fi lipsa pietonilor…
Fotograful din secolul trecut a coborât pe strada Ștefan cel Mare, reușind să surprindă colțul restaurantului Suceava, dar și blocul recent construit peste drum. Sistematizarea urbană nu schimbase cu totul zona centrală, încă se mai păstrau vechile case cu etaj și balcoane. Pe peretele fostului han Langher se vede un anunț pentru revelion. De Crăciun nici nu putea fi vorba să fie sărbătorit în cadru extins… Atrage atenția, în plan apropiat, modelul modern de lampă de iluminat public.
Fosta porțiune din strada Ștefan cel Mare a devenit pietonal, apoi a fost pavată cu granit, sub ea au fost amenajate parcări subterane, iar la suprafață se desfășoară, ocazional, tot felul de manifestări și întâlniri publice.
Fotograful și-a mutat apoi poziția în dreptul ONT Carpați, reușind să rețină pe peliculă strada care despărțea restaurantul Suceava de clădirea următoare, stradă care apoi a fost “umplută” cu un bloc. Remarcăm slaba densitate de vehicule, doar o Dacie 1100 staționând în fața magazinului cu vestimentație.
Spațiile respective sunt acum ocupate de bănci comerciale, restaurantul s-a transformat în market, iar hotelul a fost refăcut parțial anul trecut, existând speranțe că ar fi redeschis.
În 1971 Casa de Cultură Suceava avea o vechime de doar 2 ani, fiind una dintre cele mai moderne edificii din oraș. Mozaicul de 430 de metri pătrați de pe laterala clădirii reprezenta o carte de vizită deloc de neglijat. Între strada Ștefan cel Mare și blocul turn Union existau spațiu verde, bănci de marmură și o fântână arteziană.
Mai târziu, reconfigurarea totală a pieței a îngrămădit, parcă, prea multe construcții în centrul orașului. Acum, în anul centenar, pe fațada Casei Culturii ( care necesită reparații urgente ) au fost postate mai multe afișe cu unirea Bucovinei cu Țara. Semn că trăim vremuri istorice…
–
–
TEODOR PUȘCAȘU
Sursă foto : LIVIU BURAC