Șeful PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat că azi a trecut de votul din Senat propunerea legislativă de aprobare a programului naţional de dezvoltare a turismului Schi în România.
Demersul prevede posibilitateascoaterii unor terenuri din fondul forestier național sau din circuitul agricol pentru amenajarea de pârtii.
“În acestă situație, scoaterea definitivă din fondul forestier național se realizează prin compensare cu teren echivalent și bonitate” a menționat Stan.
Anul trecut, atât Stan, cât și primarul PNL de Câmpulung Moldovenesc Mihai Negură erau mulțumiți că Guvernul a alocat “întreaga sumă” pentru finalizarea primului tronson al pârtiei (2,8 kilometri), adică 7,55 milioane lei.
Cei doi dădeau ca termen pentru finalizarea investițiilor sfârșitul lunii septembrie 2017.
Cu toate acestea, lucrările nu au fost finalizate nici la pârtie, nici la drumul de acces și parcare, așa încât în iarna care tocmai s-a încheiat schiorii au ales alte domenii schiabile.
DAN PASCARU